mucenici moldovenesti super pufosi si insiropati

Vezi reteta video:

Mucenicii moldovenesti sunt un desert traditional romanesc specific zonei Moldovei, pregatit cu ocazia Zilei Sfintilor 40 de Mucenici, pe 9 martie. Acestia au forma cifrei 8, simbolizand infinitul si legatura dintre cer si pamant, ai sunt preparati din aluat dulce, fraged, dospit. Dupa coacere, mucenicii se imbiba intr-un sirop aromat din apa, zahar si miere, iar apoi se presara cu nuca macinata, scortiaoara si uneori coaja rasa de lamaie, pentru un gust bogat si aromat.
Acestia sunt nu doar un desert gustos, ci si un simbol al traditiei si al credintei,fiind pregatiti pentru a aduce noroc, sanatate si protectie celor care ii consuma.

Ingrediente pentru mucenici:
Faina 500 g
Lapte 200 ml
Oua 2 buc
Zahar 75 g
Unt 50 g
Ulei 2 linguri
Drojdie 20 g
Zahar vanilat 1 plic
Esenta rom 1 lingurita
Coaja de lamaie

Ingrediente pentru sirop:
Apa 200 ml
Zahar 200 g
Esenta de rom 1 lingurita

Ingrediente pentru ornat:
Nuci 100 g
Miere

Mod de preparare:
Se freaca drojdia cu 2 lingurite de zahar si putin lapte cald. Se adauga si 2 linguri de faina si se lasa la crescut.

Se face o gaura in centrul fainei si se adauga maiaua, ouale, untul topit, zaharul, zaharul vanilat, uleiul, coaja de lamaie, esenta de rom si sarea.

Se framanta aluatul pana ce devine un aluat potrivit de moale.

Se lasa la crescut 40 min – 1 ora.

Aluatul se imparte in bucati egale de cca 100 g pentru fiecare mucenic.

Se fac bile si se lasa la crescut 20 minute. 

Din fiecare bila se face un sul si se da forma de S sau de 8.

Se pun in tava si se lasa la crescut 20 minute.

Se ung cu ou si se dau la cuptor la 180 grade pentru 25 minute.

Siropul se prepara din 200 ml apa si 200 g zahar. Se pune apa la incalzit si se adauga zaharul. Se amesteca si cand da primul clocot se ia cratita de pe aragaz si se adauga esenta de rom.

Mucenicii calzi se trec prin sirop, se ung cu miere si se pune nuca pisata pe deasupra.

Pofta buna!

Loading